Adrian Oianu, consilier PNL în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1 o acuză pe Clotilde Armand de sfidare, după deciziile luate de edil în ceea ce privește curățenia în administrația pe care o conduce.
„Ea poate să ne acuze pe noi de tot felul de lucruri, de dimineață până seara, noi nu putem să spunem nimic, ea este imaculată, stăpânul adevărului absolut și purtătoarea Luminii (…)
Cu gunoiul este așa: a zis că este „mafia gunoaielor”, și că ea nu face nicio înțelegere, după care a plecat în vacanță, și când s-a întors a semnat protocol cu ei, nu mai era mafia.
Și după care a început să ducă acest protocol, reducându-le frecvențele, așa fel încât sectorul arată mizerabil non-stop, nu pentru că nu mai are contract cu cei de la gunoaie, ci pentru că le-a redus frecvențele.
La metrou la Romană exista un grafic, de 16 sau de 13 ori pe zi ( de strâns gunoaiele – n.r.), iar ea a zis: mi se pare un lux asta, tăiem (..) Și a ajuns în Piața Amzei să ia gunoiul la o săptămână. Faptul că ea a decis cât de curat să fie sectorul, mi se pare o aroganță și o sfidare imposibilă”, a precizat Adrian Oianu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.
Adrian Oianu, consilier PNL în cadrul Consiliului Local Sector 1, care de foarte multe ori are dispute aprige cu edilul Clotilde Armand, a precizat, luni, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că a fost „cel mai mare fan” al primarului de la Sectorul 1.
„Eu am fost cel mai mare fan al ei. A venit, eu eram disperat, mamă ce bine o să mă înțeleg cu femeia asta, este o tipă emancipată, vine de unde vine, mamă să vezi ce treabă o să facem (…)
M-a făcut croitor și instabil psihic. Aveam pretenția ca ea, care vine dintr-o țară civilizată, să aducă ceva să implementeze și aici”, a mai susținut Adrian Oianu în emisiunea „Cu Gândul la București”.